arhiva » Anul 2002 » Numarul 1(7) din 2002
SOMAJUL – PROBLEMA ACTUALA A TARILOR DIN UNIUNEA EUROPEANA
Fenomen şi problemă majoră a lumii contemporane, de multe ori chiar dramatică, şomajul este deosebit de eterogen, cu acelaşi cuvânt – şomaj – se desemnează realităţi dintre cele mai diferite. Prezent în practica economică, el este surprins şi analizat statistic, global şi structural, pe cauze şi durate, pe forme şi tipuri, uzându-se în acest sens de un ansamblu de convenţii estimative. Alături de inflaţie, şomajul a devenit unul din fenomenele cronice, “incurabile” ale economiilor contemporane. În ansamblul factorilor de producţie, omul, cu forţa sa de muncă ocupă primul şi cel mai important loc. Conceperea modului de organizare a producţiei şi a muncii, stabilirea politicii economice care să contureze căile reproducţiei trebuie să aibă în vedere că nefolosirea forţei de muncă înseamnă nu numai risipă de energie, dar pune în pericol şi societatea în general pentru că individul continuă şi va continua să aibă întotdeauna nevoie de un loc de muncă. Deci, importanţa forţei de muncă constatată de practica economică, conduce la necesitatea folosirii sale depline.


