arhiva » Anul 1999 » Numarul 2(3) din 1999
TEORII ALE SCHIMBARII SOCIALE
Metafora heraclitiană a fluviului care în nici un moment al existenţei sale nu este egal cu sine însuşi şi totuşi rămâne aceeaşi entitate sistemică, cu identitate bine definită, a marcat întreaga gândire a umanităţii. În această simplă metaforă este cuprinsă una din cele mai dificile probleme ale sociologiei: schimbarea socială.
Schimbarea este unul din cele mai studiate şi mai puţin cunoscute aspecte ale societăţii umane, în pofida numărului destul de mare al teoriilor despre schimbare. Motivele acestei situaţii ţin de structura intimă atât a sociologiei cât şi a obiectului său de studiu. Datorită complexităţii extreme a realităţii sociale, şi comparativ a “sărăciei” metodologice a sociologiei, atenţia şi eforturile cercetătorilor s-au concentrat mai ales asupra perioadelor de stabilitate socială, încercând analize orientate în funcţie de un singur aspect al socialului. Această modalitate de abordare a sistemului social este bazată pe raţiuni logice: studierea unui singur aspect favorizează profunzimea şi permite controlarea cazului studiat prin controlarea şi izolarea variabilelor. Dar acest lucru, deşi a dus la o cunoaştere detaliată şi profundă a societăţii, nu poate oferi rezultate mulţumitoare în tratarea problemei schimbării, care presupune variabilitatea şi dezorganizarea sistemelor.


