arhiva » Anul 1999 » Numarul 2(3) din 1999
FENOMENUL BIROCRATIC IN CONTEXTUL MODERNIZARII SISTEMELOR ADMINISTRATIVE
În dinamica instituţională a administraţiei publice se manifestă şi este necesar să se studieze problemele generate de fenomenul birocratic. Demersul cognitiv urmăreşte, atât găsirea unor soluţii de ameliorare a eficienţei activităţii administrative, cât şi abordarea semnificaţiilor birocraţiei în contextul dezvoltării societăţii pe baze democratice.
Se poate aprecia faptul că, birocraţia este interpretată din mai multe unghiuri, iar literatura de specialitate consemnează opinii diferite despre fenomenul birocratic. Astfel, în anii ’30, Harold Laski definea birocraţia ca “o formă a guvernării în care, efectiv, domină funcţionarii publici”, în timp ce F. Lane afirma că birocraţia înseamnă un mod de administrare complexă, la scară lărgită, un anumit comportament organizaţional. La rândul lor, cercetătorii francezi J. Chevalier şi D. Loschak considerau birocraţia un adevărat sistem în cadrul căruia “preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice, aparţine serviciilor administrative, adică birourilor”.


