arhiva » Anul 1999 » Numarul 2(3) din 1999
DEZVOLTARE REGIONALA INTRE COOPERARE SI REGIONALIZARE
Disparităţi regionale au existat întotdeauna în România. Diferenţa marcantă la începutul secolului era între zonele agricole şi cele industriale, acestea din urmă fiind concentrate în anumite zone determinate de accesibilitatea la resurse. În timp, aceste disparităţi ar fi crescut dar conducerea comunistă de după cel de-al doilea război mondial a optat pentru o egalizare a regiunilor prin implementarea unor politici de industrializare forţată. În viziunea conducerii comuniste dezvoltarea întregii ţări dar şi a anumitor judeţe însemna trecerea de la o economie preponderent agrară spre o economie de tip industrial. Acest lucru se putea face doar în măsura în care noi fabrici şi chiar ramuri industriale erau create. Pentru a folosi la maximum resursele disponibile (forţa de muncă), conducerea acelor vremuri a amplasat fabrici în fiecare judeţ al ţării, apropiindu-le de resursele (materiile prime necesare). Dar regiunile sărace dinainte de război au continuat să rămână cele mai sărace şi în perioada comunismului. Această industrializare forţată nu şi-a demonstrat fiabilitatea, după 1989 aceleaşi zone cunoscând indicii de dezvoltare cei mai scăzuţi. Astfel de regiuni ale sărăciei şi subdezvoltării sunt N-E ţării şi Câmpia Română, în timp ce Vestul şi Centrul ţării sunt zonele cele mai puternic dezvoltate şi bogate, situaţie neschimbată din perioada interbelică
