Skip Navigation
 

arhiva » Anul 1999 » Numarul 1(2) din 1999

RELATIILE POLITICO – ADMINISTRATIVE

 

Administraţia publică s-a dezvoltat ca o anexă a puterii executive, pe măsura extinderii sarcinilor pe care guvernarea şi le-a asumat, sau a celor care i-au fost impuse într-un fel sau altul de către societate1. Acest statut al birocraţiei – considerată o prelungire a puterii executive - este reflectat atât în primele teorii privind separtiţia puterilor în statul democratic, care au ignorat-o pur şi simplu, cât şi în primele abordări teoretice ale fenomenului administrativ. Astfel, cunoscutul model formulat de către celebrul sociolog german Max Weber ne prezintă birocraţia ca fiind o simplă curea de transmisie a deciziilor politice. O curea de transmisie foarte eficientă, un ajutor de nădejde pentru politicieni în îndeplinirea misiunii lor: conducerea destinelor comunităţilor care i-au ales.